Blog

Micile detalii fac marile diferenţe:

1. Podelele tuturor cuştilor pentru prepeliţe de la Crescători.ro sunt din plasă cu ochiuri de formă pătrată de 12x12mm şi nu de formă dreptunghiulară. Plasa cu podea cu ochiuri dreptunghiulare permite prinderea aripilor şi picioarelor prepeliţelor în acestea (mai ales în timpul somnului), urmând entorse, fracturi închise sau deschise, tumefieri, rupturi cutanate şi musculare care se finalizează uzual cu moartea în chinuri a păsărilor afectate. La o frecvenţă de incidenţă relativ redusă, estimată la o prepeliţă pe lună, rezultă că într-un an de zile cuşca produce o pagubă cât toată valoarea ei şi contribuie la uciderea în chinuri a unei duzine de prepeliţe! Cuştile Crescători.ro elimină din start acest inconvenient.

2. Hrănitorile exterioare care echipează cuştile Crescători.ro sunt mult mai încăpătoare! În loc să fie necesar să fie realimentate de 2-3 ori pe zi, hrănitorile cuştilor noastre au fost gândite, calculate şi probate încât să fie suficientă o singură alimentare cu hrană pe zi, la un grad de încărcare optim cu prepeliţe al cuştilor şi fără pierderi semnificative de furaj.

3. Hrănitorile exterioare au ambutisaj cu buclă lărgită care permite o încărcare superioară a acestora cu hrană fără ca să fie nevoie de plasă anti-scurmare aplicată peste furaj. Aceasta a fost una din cele mai mari provocări cu care ne-am confruntat, însă am reuşit să dezvoltăm un design constructiv prin care să minimizăm pierderile de furaj cu 90% (!) şi să reducem frecvenţa realimentărilor cu furaj la doar una pe zi, îmbunătăţind semnificativ confortul tău zilnic. Pentru că ştim că şi timpul (nu doar furajul) este preţios!

4. Colectoarele de ouă sunt de două ori mai mari, astfel că prepeliţele nu mai au acces la ouăle din colector iar tu nu mai trebuie să ridici hrănitorile ca să poţi să iei recolta de ouă şi nici nu mai ai pierderi enervante generate involuntar de această manevră. Pentru ca satisfacţia ta să fie deplină, am dotat atât colectorul de ouă cât şi zona de acces în cuşcă (uşile) cu benzi protectoare din plastic roşu.

5. Uşile de acces în cuştile prevăzute cu colectoare de ouă sunt acţionabile independent de hrănitori (hrănitorile nu sunt folosite ca închizători pentru uşi şi nu trebuie scoase de fiecare dată când trebuie umblat în interiorul cuştilor) şi sunt în formă de gullwing ("aripă de pescăruş", în forma literei "L"). Aplicarea acestui model de uşă de acces de inspiraţie din segmentul automobilelor sport de lux în domeniul cuştilor de prepeliţe este ideea mea, fiind primul producător de cuşti de prepeliţe din lume (!) care am oferit sisteme de creştere a prepeliţelor cu uşi de acces gull-wing special optimizate pentru introducerea facilă a mâinii în cuşcă. Zonele de acces sunt, desigur, prevăzute cu bandă protectoare roşie din material plastic pentru prevenirea zgârieturilor accidentale a mâinilor.

6. Uşile de acces ale tuturor maternităţilor şi cuştilor de la Crescători.ro se închid automat prin pre-tensionare cu ajutorul unor arcuri cu inele. Inelul fiecărui arc permite cuplarea arcului pe uşă sau decuplarea sa foarte uşoară (cu un singur deget!), fără să fie nevoie de un patent sau altă unealtă pentru această operaţiune. Cu arcul cuplat, uşile cuştilor noastre sunt cu auto-închidere: când se scoate mâna din cuşcă, uşa de acces se închide automat în urmă. Dacă este necesar să se lucreze mai mult în cuşcă, se poate decupla foarte uşor arcul uşii, lasând uşa în poziţia deschisă.

5. Cuştile pentru prepeliţe de la Crescători.ro sunt mai înalte, fiind calculate încât să ofere cel mai confortabil habitat atât pentru prepeliţele standard (prepeliţele ouătoare), cât şi pentru prepeliţele pentru carne (jumbo / faraon), care au o talie cu circa 20-25% mai mare. Orice fel de prepeliţe vei dori să creşti la un moment dat, cuşca ta Crescători.ro va fi pregătită să se ridice la înălţimea aşteptărilor!

6. Tăvile de dejecţii au ambutisaj cu buclă mai mare, care conferă o rezistivitate mai ridicată la manevrare, un confort sporit în utilizare şi igienizare şi dezinfecţie mai uşoară.

7. Toate cuştile de la Crescători.ro se livrează cu cele mai scumpe şi mai bune adăpători automate. Pentru că vrem să oferim cele mai bune cuşti pentru prepeliţe. Din toate punctele de vedere!

8. Hrănitorile interioare din dotarea maternităţilor pentru pui (şi disponibile la vânzare şi separat) au baza lată şi centrul de greutate coborât, design conceput special pentru [1] a împiedica răsturnarea accidentală a acestora de către pui mai mari (pui de prepeliţă la vârste de 2-3 săptămâni sau pui de găini mixte / ouătoare, pui de carne, boboci de raţă / gâscă), [2] a minimiza pierderile de furajare şi [3] a creşte timpii necesari de intervenţie (intervalul de timp dintre realimentările cu furaj). Capacitatea hrănitorilor interioare din maternităţile Crescători.ro este mai mare cu circa 25% faţă de standard!

Opţional, oferim pentru conectarea adăpătorilor noastre automate furtun de conectare pentru uz alimentar confecţionat dintr-un material transparent, aspect foarte important pentru că permite atât verificarea foarte simplă şi fără efort atât a nivelului de apă din instalaţie, cât şi a gradului de igienă a acesteia (de exemplu se poate vedea dacă se formează biofilm pe interior [popular numită "mâzgă", "verdeaţă" sau "mătasea broaştei"] şi dacă este necesară curăţarea acesteia [de regulă, această operaţiune se face doar o dată la 3 (sau chiar 4) luni, preferabil odată cu igienizarea trimestrială generală a cuştilor, conform Planului de biosecuritate].

9. Pentru că ştim că majoritatea becurilor infraroşii au tendinţa să se ardă prematur, am testat intesiv şi în loturi consistente toate brandurile şi modelele de becuri infraroşii de 100W (specifice necesităţilor puilor, mai ales a celor de prepeliţă dar nu numai) pe care le-am putut găsi pe piaţă în ultimii 6 ani, de la cele mai ieftine la cele mai scumpe. Dotăm toate maternităţile noastre pentru pui cu cele mai fiabile becuri infraroşii! Pentru că nu facem niciun fel de rabat la calitate şi ne dorim din toată inima ca maternităţile de la Crescători.ro să fie la înălţimea aşteptărilor voastre şi să contribuie la un maxim calitativ şi de fiabilitate oferirii puilor dumneavoastră a celui mai bun habitat posibil!

Diferenţa de calitate (a se citi: fiabilitate) faţă de becurile IR cu care vin dotate alte maternităţi din piaţă este foarte mare şi se traduce nu doar în paguba unui bec ars, ci şi paguba mult mai însemnată dată de puii morţi pe care îi poate genera un bec infraroşu de slabă calitate. Discutăm de pierderi care pot depăşi uşor şi cu destul de mult orice diferenţă de preţ de achiziţie iniţială a maternităţii, în cazul în care există vreuna.

» Punem foarte multă pasiune în tot ceea ce facem, suntem dornici să evoluăm, să ne perfecţionăm, suntem încântaţi să învăţăm din fiecare interacţiune cu tine, ascultăm dorinţele tale şi ne punem experienţa bogată acumulată, echipamentele şi cunoştinţele tehnice la contribuţie pentru a-ţi oferi produse la înălţimea aşteptărilor tale :)

» Pe lângă cuşti, îţi oferim o extinsă paletă de produse specifice creşterii păsărilor şi animalelor de curte: este mult mai convenabil să poţi comanda simultan cu cuşca, din acelaşi loc, şi adăpători, furtun şi accesorii, macropremixuri, vitamine, adăpători caserole pentru ouă, incubatoare, strocătoare de roşii, fructe sau struguri, mori pentru cereale şi multe alte produse utile şi necesare, optimizând astfel costuri de transport şi timp alocat aprovizionărilor;

» Oferim asistenţă gratuit atât în ceea ce priveşte utilizarea optimă a produselor noastre şi pentru creşterea calitativă şi cu randament optimizat a puilor şi păsărilor obţinute cât şi în ceea ce priveşte dezvoltarea unui antreprenoriat din această activitate;

Puteţi comanda telefonic (0722-475.979 - Mi-Odin Mureşan) sau pe site (www.crescatori.ro), uzual expediem toate produsele din stoc în circa 2 ore de la comandă (ne străduim să te surprindem cu noile standarde de promtitudine!) iar livrarea prin curier este rapidă, direct la adresa dorită de dvs., totul fiind simplu şi comod pentru tine.