Adăpătorile automate cu niplu ("suzetă") şi tăviţă se pot utiliza pentru toate speciile de păsări de gospodărie, cu foarte puţine excepţii - palmipedele (pentru că raţele şi gâştele se joacă cu orice fel de adăpători automate până termină toată apa) şi puii de prepeliţă cu vârste între 0-2 săptămâni.
Adăpătoarea automată cu niplu picurător şi tăviţă adresează tuturor raselor de găini şi pui de carne, de la pui de o zi până la adulte, de asemenea şi la curci / curcani (de orice vârstă), fazani, păuni, bibilici (pichire, pichiriţe, ţăţărci), porumbei, potârnichi, prepeliţe (tineret şi adulte) etc.
Acest model de adăpători se pretează în special la creşterea păsărilor la sol - fie afară, în curte sau spaţii deschise, fie în hale, grajduri sau coteţe. Se pot utiliza şi cu montaj în cuşti (de exemplu la prepeliţe), dar este atipic.
Principiul de funcţionare este de "cui căzut", similar unui dop de cadă: imaginaţi-vă un dop de cadă permenent în poziţia închis, care are dedesubt o mică tijă care prin acţionare "saltă" uşor lăsând unul - doi picuri de apă să treacă. În momentul în care pasărea mişcă cuiul (tija), trec unul-doi picuri direct în ciocul păsării. Pasărea repetă operaţiunea de atingere a cuiului suzetei până bea cantitatea dorită de apă. Pentru prevenţia udării pardoselii, adăpătoarea este dotată cu o tăviţă pentru apă de 6,5cm x 6,5cm x 1,5cm situată la 6,5cm sub niplul-suzetă. Adăpătoarea are încorporată o brăţară colier cu auto-închidere în jurul mufei de conectare a adăpătorii cu ţeava din PPR, iar mufa are garnitură de silicon pentru etanşeizare. Niplul (suzeta) adăpătorii este detaşabilă de pe adăpătoare, pentru a permite o igienizare şi o dezinfecţie calitativă oricând este necesar.
Montajul liniilor de adăpare de 1 metru lungime prevăzute cu 4 adăpători cu niplu - suzetă şi tăviţă pentru apă se face prin suspendare (de tavan), încât să se poată regla uşor înălţimea la care sunt poziţionate adăpătorile. Indiferent de specia, rasa şi vârsta păsărilor, reglajul se face astfel încât cuiele (tijele) niplurilor adăpătorilor să fie la înălţimea capetelor păsărilor sau foarte puţin (2-3cm) mai sus.
Se pot conecta mai multe ţevi din PPR între ele, prin racordare prin conectori Y, conectori T (1 intrare + 2 ieşiri) sau X (1 intrare + 3 ieşiri), disponibili în stoc. Se pot lega la sursa de apă prin ştuţul conector cu piuliţă şi garnitură de montaj, cu furtun. Nu uita să utilizezi acidifiant cu rol antibacterian permanent în apa de băut, indiferent de tipul de adăpători automate ales! Este foarte ieftin şi face o treabă excelentă :)
Adăpătorile automate cu niplu ("suzetă") şi tăviţă se leagă la un rezervor poziţionat la o înălţime mai mare decât adăpătorile: alimentarea cu apă se face prin cădere, nu sub presiune. Cuplajul la reţeaua de apă (sub presiune) necesită utilizarea unui regulator de presiune.
Adăpători automate tip niplu (suzetă) cu tăviţă - cea mai utilizată soluţie de adăpare automată a păsărilor în creşterea la sol!